Despre mine și terapie
Tot ce facem ca oameni pe acest pământ de la naștere până la moarte este spre propria noastră descoperire și desăvârșire. Nu am făcut excepție și după ce am urmat cursurile facultății de psihologie am ales să urmez cursuri pentru propria-mi dezvoltare. După multe studii, căutări, călătorii, m-am desăvârșit făcând cursul de esențe vibraționale în Tenerife în anul 2015.
La rândul meu pot ajuta alte persoane să depășească mai ușor, mai repede, situații ce li se par de netrecut, iar viața îi copleșește și deseori se ajunge la renunțări sau la depresii ori alte boli. Tratamentul cu lumină(HLT) are ca informație transformarea din punct de vedere energetic al fiecărui om pentru a ajunge la potențialul uman integrat. Rădăcina esențelor cu care lucrez are informația de la 1930, când Dr. Edward Bach a descoperit 38 de remedii florale pentru corpul emoțional. Mult mai târziu(1984 prima esență) biologul Andreas Korte preia informația și continuă să lucreze, descoperind peste 450 de esențe ce acționează la nivelul corpurilor subtile (emoțional, mental,etc) ale organismului, echilibrarea acestora având ulterior repercursiuni pozitive asupra corpului fizic. Lucrul cu esențele presupune un studiu permanent, dedicație, seriozitate, implicare și multă dăruire.Fac parte din prima generație de profesori HLT, și sunt autorizată în lucru cu HLT, din octombrie 2017.
Vrei să vezi cum funcționează pentru tine? Cumpără acum !
Oferim suport 24/7 pentru direcționarea către esențele de care ai nevoie in problema ta specifică, contactează-ne pentru mai multe detalii sau incepe cumpărăturile acum!